Revista Arta/ Rinocerul meu nu este un mit – o fenomenologie a artei și a corpului. Raluca Oancea (Nestor)
"Proiectul lui Sebastian Moldovan POST WORLD UNDERCOVER GUERRILLA FAKE ROCK MANUFACTURING FACILITY INSTALLATION (unitate post-lumească de guerillă sub acoperire de producție de pietre false) este o încercare subversivă de disociere de imperativele esteticii vestice centrate pe funcția auctorială și pe producția de obiecte (integre, valoroase, generatoare de plăcere). Asemeni altor proiecte inițiate de artist, demersul este unul procesual, având ca miză spațiul însuși, o intervenție site-specific care s-a concretizat în baza impresiilor și reacțiilor generate de locație: depoul de tramvaie timișorean. În aceeași măsură, proiectul este unul experențial și colaborativ realizat în parteneriat cu Lucia Ghegu și Albert Kaan care alături de Sebastian Moldovan au petrecut mai mult de o lună în spațiu, trăind și lucrând împreună. Povestea lor este simplă: un grup de oameni se refugiază într-o zonă industrială abandonată pentru a fabrica pietre din hârtie meditând la sensurile pe care le mai pot deține timpul, spațiul, viața însăși în imperiul Antropocenului și al prefixelor Post. Inutilitatea brută a pietrelor de hârtie le eliberează de sub regimul funcționalității ustensilice, dându-le un statut incert de obiecte hibride plasate undeva între lucrul natural și opera de artă, calificându-le cel mult ca instrumente de măsură a trecerii timpului. Putem invoca aici povestea lui Borges, Nemuritorul, în care oamenii odată confruntați cu pharmakonul otrăvit al nemuririi, încetează a fi animați de inevitabilul entuziasm al finitului și se cufundă încet, încet în nemișcare, transformându-se în pietre, dar și „pietrele” metalice, înfășurate în cârpe, cu ajutorul cărora își deschideau calea personajele lui Tarkovsky din Călăuza, traseu mai curând metafizic decât topografic prin incerta „Zonă” himerică a vieții. Trasarea unei căi, generarea unui traseu de parcurgere, producerea unui spațiu însoțit de reguli aparte de funcționare, este în fapt scopul celor trei artiști în POST WORLD UNDERCOVER GUERRILLA FAKE ROCK MANUFACTURING FACILITY INSTALLATION (după cum o certifică și direcția din care fac parte Streams of Navigation). Astfel, încă de la intrarea în depou, spectatorii instalației observă prezența unui fir subțire de gard electric, înspăimântător dar și fascinant totodată, care îi va ghida neîntrerupt în cursul parcurgerii spațiului vast, segmentat în trei hale, alterat în structura și omogenitatea sa cu ajutorul unor oglinzi. Undeva la mijloc, spațiul secretă o zonă densă: este vorba despre parcurgerea necesară a unui tramvai transformat în diapazon și momeală pentru prezențe paranormale. În această zonă fulgerată de lumină albă, intermitentă și marcată de o prezență a cărui corp bidimensional este alcătuit din transparențe și irizații ascultăm muzică experimentală amplificată de corpul tramvaiului, a cărui carcasă metalică funcționează ca o chitară acustică, ca un aparat de înregistrare a entităților paranormale dar și ca un coridor de contact către alte layere de timp și alți călători. Un alt mod de lucru cu spațiul este prin intermediul unor subtile inserții video ascunse de-a lungul traseului. În aceste filme scurte un personaj în salopetă albastră execută gesturi repetitive ce simulează munca, repaosul sau chiar levitația. Una dintre tabletele pe care rulează videourile este ascunsă într-o cutie metalică gri, ce poate pe vremuri ascundea un panou de comandă. Pentru a vedea trebuie să te apleci puțin în dreptul unei găuri mici în cutia împodobită acum de artiști cu un voal de perdea ieftină, la modă în apartamentele socialiste. Reținem că toate aceste intervenții inițiază un joc cu direcțiile și convențiile spațiale – sus-jos, înăuntru-înafară – aducând spațiul însuși la prezență și adăugându-i dimensiuni. Traseul recuperează astfel spațiul din interiorul unei cutii sau a unui canal abandonat, spațiul de deasupra sau dedesubtul tramvaiului, reactivează zona inaccesibilă din spatele utilajelor vechi unde privirea ajunge acum cu ajutorul unei oglinzi. În ultima parte a halei, spațiul industrial se apropie de sfera naturalului. Într-un dulap metalic observăm o serie de schițe și indicații despre creșterea plantelor ce deconspiră interesul artiștilor pentru renegocierea relației natură-individ. Pe o masă joasă, alături de câteva pietre, descoperim o grămadă de cartofi încolțiți, vii și totodată morți, nepotriviți pentru mâncat, pentru „consum”. Printr-un geam înalt, cu zăbrele ruginite, pătrunde lumina. Se poate în sfârșit vedea afară unde are loc o explozie vegetală de iederă cotropitoare, de tulpini sălbatice. Printr-un ochi spart vegetația a reușit chiar să pătrundă înauntru. Simțim că acest exercițiu de generare și ordonare a spațiului, un spațiu afectiv, nemăsurabil în axe și coordonate carteziene, se apropie de final. Înăuntru devine în afară și după cum au arătat fenomenologii între înăuntru și afară, între conștiință și corp cât și între corp și lume, nu există fragmentare. Corpul este totul, corpul sunt eu, corpul este viu, vede și în același timp este vizibil, corpul se află în lume. Corpul meu se extinde până la marginea privirii mele, ingurgitând felii de lume. Înțelegem în sfârșit sensul afirmației lui Merleau-Ponty că privirile noastre nu reprezintă „acte de conștiință”, ci „deschideri ale cărnii noastre ce sunt instantaneu umplute de carnea universală a lumii”.


POST WORLD UNDERCOVER GUERRILLA FAKE ROCK MANUFACTURING FACILITY @ Art Encounters Biennial - May 19 to July 16.
catalog text:
“Is it the end or the beginning of the world? Does it even matter? In his makeshift undercover fake-rock manufacturing plant installation, Sebastian Moldovan does away with evidence of historical linearities and instead subtracts from our reality just enough recognizable details of an alternative society rebuilding the now, one hollow rock at a time. The installation is made in collaboration with artists Lucia Ghegu and Albert Kaan, adding works that inhabit the space, building a collective approach beyond the authorial. We are now in the post-sublime nature, in its perfect simulacrum, reality anew.” (text by Cristina Stoenescu and Edith Lázár for the biennial catalogue) Photos by Adrian Câtu, courtesy of Art Encounters Biennial
In the Silent Moment that Followed the Crash – South by South-East, Times Museum Guangzhou, China. 2016. Interactive installation. Floor fans, motion sensors, red plastic bags.
I think Better on Good Paper – South by South-East, Osage Art Foundation – Hong Kong, 2015. Courtesy of the artist and Osage Art Foundation photographed by Kwan Sheung Chi
Reflection Centre for Suspended Histories. An Attempt. New Gallery of I.R.C.C.U. in the frame of the 55th Edition of the Venice Biennial. 2013
still under construction